Indepartare tatuaje contur sau litere – cu Laser ND:YAG

CE ESTE LASERUL ND:YAG

Acest aparat laser este utilizat pentru tratamentul de îndepărtare a tatuajelor de pe corp. Laserul transformă particulele de pigmenți in nanoparticule, astfel accelerând indepărtarea acestora prin metabolism. Sunt necesare aproximativ 4-6 ședințe, în funcție de organismul clientului și culoarea tatuajului (culorile mai închise se elimină mai ușor, iar culoarea galbenă și verde, mai dificil).

PROCEDURA 

Se protejează ochii cu ochelari speciali și se dezinfectează zona tratată. Pacientul simte o senzaţie caldă, pișcături, însă durerea este suportabilă.

POST-PROCEDURA 

După tratament poate apărea o rană superficială pe zona tratată, care se va vindeca total, fără urme sau cicatrici. Pentru post tratament, se pot folosi: cremă baneocin până ce rana superficială se usucă, iar apoi cremă de gălbenele. Nu este recomandată expunerea la radiații U.V. (solar, soare) cu o săptămână după tratament. Ședințele se fac la interval de 4-6 săptămâni. Laserul Nd:Yag reprezintă o tehnologie laser, eficientă la îndepărtarea tatuajelor. Ca efect secundar al tratamentului laser poate apărea o senzație de disconfort, căldură locală şi roşeaţă. Pot apărea de asemenea vezicule, dar, datorită localizării intraepidermice, acestea se vindecă fără cicatrici.

CONTRAINDICATII 

Am înţeles contraindicaţiile tratamentului cu laser Nd:YAG si nu mă aflu în nici una din aceste situații:

  • sarcină
  • alaptare
  • medicamente fotosensibilizante (ex. retinoizi (Sotret, Roaccutane), Tetraciclină, Doxiciclină, antimalarice)
  • medicamente anticoagulante (ex. Heparină)
  • boli fotosensibile (ex. lupus eritematos)
  • epilepsie
  • leziuni traumatice la nivelul pielii care urmează sa fie tratate

Pentru obţinerea efectului dorit, sunt necesare mai multe sedinţe efectuate la interval cuprins intre 4-6 săptămâni. Ţinând cont de variabilitatea individuală, nu se poate aprecia cu exactitate timpul necesar până la obţinerea efectului dorit, rezultatele tranzitorii nereprezentând o garanţie a efectului definitiv al tratamentului prin laser Nd:YAG.

Am înţeles că pentru a evita efectele secundare, este necesară evitarea expunerii la U.V. (soare, solar).

Nu ştiu să fiu suferind de nici una dintre afecţiunile contraindicate de tratamentul prin laser Nd:YAG şi nu sunt sub tratament cu medicamentele contraindicate.

Am înţeles că după terapia laser este interzisă utilizarea produselor cosmetice iritante, care conţin parfum.

Am înţeles efectele secundare care pot aparea în urma tratamentului prin laser Nd:YAG.